Am crescut alaturi de o bunica ce a trait 4 dictaturi : Carol al II-lea, Ion Antonescu, Garda de Fier si URSS. A fost deportata si s-a intors inapoi. A refuzat sa plece din tara in care s-a nascut si a refuzat sa vorbeasca. Rare erau momentele cand povestea ceva din trecut. Dar am vazut lacrimele. Mai tarziu, mi s-a parut ciudat sa observ ura si acea frica instinctiva fata de tot ceea ce insemna URSS. Am intrebat-o care e motivul. Raspunsul ei a fost o scurta imagine : un tanar soldat rus se apropia si a vrut sa stie ora. In momentul cand s-a uitat la ceas, acelasi tanar l-a smuls. Erau soldati care aveau mainile pline de ceasuri. Si nimeni nu a facut nimic.
Au trecut aproape 60 de ani de atunci. Nimic nu s-a schimbat. Rusia isi demonstreaza in continuare forta intr-un mod brutal. Sistarea fluxului de gaze naturale a lasat Europa inghetata si numeroase state declarand stare de necesitate. Romania nu a facut exceptie. Ucraina, fosta republica a URSS, a incercat sa se impotriveasca, deraind de la linia trasata de Moscova. Si a platit pretul. Mesajul transmis m-a speriat la un anumit nivel. Desigur, ne putem plange. Putem face declaratii incendiare. Putem da in judecata Rusia. Dar care ar fi folosul?
La finalul zilei, Rusia conduce. Iar noi, restul Europei, suntem la picioarele ei.
Sursa : HotNews.ro
